Barbershop-urile: un trend în continuă creștere

În ultimii ani, barber shop-urile au revenit pe piață ca loc preferat de bărbați pentru rutina de îngrijire a părului. Asta după o îndelungată absență dată de faptul că bărbații au început să se bărbierească acasă, urmată de perioada apariției culturii hippie în care bărbații nu se bărbiereau mai deloc.

Trendurile ultimilor ani, în schimb, au readus barba și mustața în prim-plan, iar necesitatea pentru calitate și rafinament a acestor tipuri de servicii a crescut, făcând mai mult decât oportună revenirea barber shop-urilor. În sfârșit bărbații se pot bucura de servicii executate de adevărați bărbieri, într-o atmosferă cât se poate de masculină.

Apariția barber shop-urilor s-a produs și în România, unde conceptul a întâlnit un public deschis, curios și care se respectă.

În București sunt peste 20 astfel de locații, în Cluj-Napoca 7, în Constanța 5, în Timișoara 5, dar se regăsesc și în Brașov, Iași, Oradea, Baia Mare, Arad, Ploiești, Buzău, Satu Mare, Târgu Mureș, Brăila, dar și în alte orașe.

Bărbierii au una dintre cele mai vechi meserii care au existat vreodată, datând încă din Egiptul Antic, însă, cu siguranță atunci, spre deosebire de acum, nu serveau clienții cu un pahar de whisky, scotch sau cafea, nu lucrau în locuri pline de eleganță și nu ofereau tratamentele de care bărbații se pot bucura în prezent într-un barber shop. De la un simplu ras cu briciul, s-a ajuns la servicii ce includ diferite tratamente speciale, unele pe bază de colagen sau keratină, mască neagră, masaj facial, epilat pomeții cu ceară, pensat cu ață, și tehnici moderne de tuns.

Datele din sistemul Calendis cu privire la acest tip de business arată că bărbații sunt cei mai interesanți de tuns, un serviciu pentru care, deși este de bază, aceștia preferă să meargă la bărbier și nu la un salon unisex, deoarece bărbierii sunt specializați în arta întreținerii părului bărbaților, spre deosebire de un cosmetolog care îndeplinește mai multe roluri.

O altă tendință a clienților este de a se tunde și a-și aranja barba în timpul aceleiași vizite, iar un număr destul de mare de clienți optează pentru servicii complete sau pentru styling-ul bărbii.

Printre cele mai populare stiluri de aranjare a bărbii, în prezent, se numără: 

  1. Barba ‘’stubble’’ – un stil foarte scurt, curat, ușor de obținut și întreținut, care oferă masculinitate în special tipului de față rotund;

barba stubble

2. Barba ‘’goatee’’ – un stil ceva mai dificil de întreținut, dar care este abordat de multe vedete rock și denotă adesea un spirit rebel;

barba goatee

 

  1. Barba scurtă – o variantă mai cizelată a bărbii lungi care se potrivește foarte bine cu ținutele office și care, executată corect, poate scoate în evidență anumite trăsături ale feței.

 

barba scurta

Aproximativ 80% din bărbații care trec pragul unui barber shop au vârste cuprinse între 25-34 de ani, conform datelor Calendis.

De atmosfera masculină, plină de clasă și servicii special gândite pentru necesitățile bărbatului modern poate profita oricine în doar câțiva pași, făcându-și o programare prin Calendis. Aici veți găsi serviciile barber shop-urilor The Barber Shop, The Barber Shop Office și Ruben’s Barbershop din Cluj-Napoca, și The  Godfather din Constanța.

By | 2018-03-27T13:26:40+00:00 ianuarie 30th, 2018|Lifestyle, Noutăți, Povești Calendis|0 Comments
UA-48482636-5