Cel mai nou partener Calendis Business este Medicalo, un call center medical cu o înțelegere reală a perspectivei pacientului.
Medicalo Call Center se adresează atât unităților medicale private cât și celor publice, oferind servicii eficiente de comunicare cu pacienții, prin gestionarea apelurilor telefonice, a emailului și a programărilor, precum și prin informarea pacienților în conformitate cu protocolul specific fiecărei unități medicale.
Administrarea zilnică a apelurilor poate îngreuna munca personalului de la recepția clinicii sau cabinetului medical și poate influența relația cu pacienții.
Pacienții care se prezintă la recepția clinicii sau a cabinetului medical și cei care contactează telefonic clinica sau cabinetul se pot simți neglijați de personalul de la recepție, care încearcă să gestioneze atât apelurile primite cât și situațiile legate de pacienți și buna desfășurare a programului de consultații.
Un număr din ce în ce mai mare de manageri recunosc că externalizarea serviciilor de preluare/efectuare de apeluri, și, implicit, de gestionare a programărilor pentru pacienții care apelează la serviciile unității medicale, este o modalitate excelentă de a controla costurile și de a îmbunătăți serviciile oferite pacienților.
Astfel, Medicalo Call Center îți oferă următoarele servicii:
- Preluarea și efectuarea apelurilor
- Efectuarea programărilor
- Confirmarea telefonică a programărilor și reamintirea detaliilor acestora
- Contactarea pacienților
- Explicarea instrucțiunilor de pregătire înainte de consultație/investigație, preoperator/postoperator
- Oferirea informațiilor conform unui protocol personalizat
- Procesarea și efectuarea apelurilor urgente
- Gestionarea e-mailului (programări și informații)
Dacă reprezinți o clinică sau un cabinet medical, Medicalo îți stă la dispoziție cu agenți call center care au rolul de recepționeri și pot oferi o gamă largă de servicii.
Filozofia de bază a acestui concept este faptul că agentul este angajat în apelul respectiv ca și cum ar fi personalul unității medicale respective de la recepție/front desk, nu ca parte a unui serviciu terț.
Prin parteneriatul Calendis Busines – Medicalo Call Center, poți accesa un set complex de servicii care te vor ajuta în managementul programărilor, eficientizarea activității recepției și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea relației cu pacienții tăi.
Contactează-ne oricând pentru detalii.