Dacă ai un salon de frumusețe sau o afacere în domeniul frumuseții bazată pe programări, știi deja că lucrurile pot deveni ușor haotice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cum te simți după cele ce tocmai au trecut?
De la gestionarea clienților programați sau care intră spontan în salon și coordonarea programărilor făcute de recepție și/sau de specialiști la ținerea unei evidențe precise a veniturilor per specialist, clienților vechi și noi, programului specialiștilor etc., lucrurile pot să fie uneori greu de controlat.
Fie că ești un mic antreprenor cu o afacere aflată la început sau că ai un salon prestigios cu mulți specialiști și clienți, Calendis Business este soluția care te va ajuta în 2018 să ai mai mult control asupra întregii tale activități.
Cum anume? Prin:
Gestionarea integrată a programului
- Vezi mereu nivelul de ocupare pentru toți specialiștii printr-un calendar interactiv, disponibil și de pe telefon, unde apar toate programările cu detaliile acestora
- Trimiți automat SMS-uri și email-uri clienților cu detaliile programărilor pentru ca aceștia să nu uite și să nu întârzie, evitând astfel ferestrele nedorite în program
- Creezi orare temporare și excepții de la orarul obișnuit pentru angajați, care vor permite recepției să știe oricând programul angajaților și să programeze ușor clienții în concordanță cu acesta
Monitorizare simplificată a activității
- Monitorizezi performanța salonului prin rapoarte zilnice, săptămânale și lunare, generate automat, pe veniturile realizate de fiecare angajat, popularitatea serviciilor, numărul de clienți noi, numărul de programări onorate și anulate etc.
- Înregistrezi încasările prin orice metodă de plată în Calendis Business și ai o evidență clară asupra acestora oricând ai nevoie
Flexibilitate pentru angajați
- Vor putea să-și vadă oricând și de oriunde programul, printr-o aplicație de mobil*
- Atât ei cât și recepția vor putea să introducă, modifice sau anuleze programări în calendarul interactiv care se actualizează automat la orice modificare, astfel încât programarea clienților să se desfășoare cât mai rapid și fără încurcături
*Aplicația de mobil este destinată celor care au cont Calendis Business și poate fi descărcată de aici:
Calendis Business ajută antreprenori din domeniul frumuseții cu businessuri variate în a avea mai mult control asupra activității afacerilor lor. Câteva dintre aceste businessuri includ: Catwalk by Ramona Mîndru, The Barber Shop, Lavanda Sky, Asimetric Studio.
„Calendis este platforma pentru programări de care nu credeam că o sa am nevoie, dar care mă ajută acum cel mai mult. M-a ajutat sa devin mai organizat, să scap de haosul din agendă, să îmi îmbunătățesc relația cu clienții și să le ofer mai multă libertate angajaților mei. Acum ei își pot face singuri programările, clienții sunt mai disciplinați și afacerea mai productivă.”
The Barber Shop, Cluj-Napoca
Încă ceva: poți să încerci Calendis Business GRATUIT timp de o lună.
Fă-ți acum cont și contactează-ne dacă ai nelămuriri sau nevoie de ajutor: contact@calendis.ro