Este aproape imposibil să fii și medic veterinar și manager

 

Calendis loves VETS and animals

Dacă ești medic veterinar și dedicat profesiei tale, știi deja că munca ta este una titanică și implică nenumărate aspecte.

Provocările în tratarea animalelor sunt multe și noi, instruirea și încurajarea stăpânilor poate fi dificilă, orele de muncă se limitează rareori la doar 8 pe zi, telefonul poate suna oricând semnalând o urgență, noutățile în domeniu trebuie mereu avute în vedere și așa mai departe.

În condițiile acestea, dacă joci și rolul de manager al cabinetului veterinar, cu greu îți mai rămâne timp și pentru activități personale sau chiar pentru un moment de respiro.

Mai jos sunt câteva elemente comune în munca managerului unui cabinet veterinar, aspectele de care ar trebui să țină seama și pe care ar trebui să le gestioneze.

Clienții

E la fel de important să atragi clienți noi precum e să-i păstrezi pe cei care apelează la serviciile tale în mod regulat.

În învălmășeala unei zile, săptămâni sau luni obișnuite, e foarte ușor să omiți menținerea unei statistici legate de numărul clienților noi și a clienților vechi. Însă această statistică îți poate releva potențiale probleme și oportunități valoroase.

Dacă scade numărul clienților vechi sau aceștia revin de puține ori după prima vizită, este un indicator clar al satisfacției scăzute față de experiența la cabinetul tău și e momentul în care ar trebui să-ți pui semne de întrebare și să faci schimbări.

Dacă numărul clienților noi este în creștere iar cel al clienților vechi se menține constant, acțiunile tale de promovare s-au dovedit eficiente, amplasarea cabinetului tău e convenabilă, clienții mulțumiți te recomandă altor stăpâni sau o combinație a acestor factori..

Mulți clienți îi vei câștiga în urma unei recomandări, deci satisfacția clienților actuali e esențială. Pe lângă tratarea animalelor, fă tot posibilul pentru ca stăpânii să-ți vadă implicarea și profesionalismul, să înțeleagă ce se întâmplă cu animalul lor și să aștepte cât mai puțin pentru ca acesta să fie tratat.

Timpul

Urgențele nu bat la ușă și e important să-ți ajuți clienții și pacienții în astfel de momente. Dacă serviciile cabinetului tău includ primirile de urgență, trebuie să fii și mai abil în gestionarea timpului și împărțirea lui între sarcinile de medic și sarcinile de manager.

Încearcă să-ți programezi pacienții astfel încât să poți face mici pauze între consultații pentru a-ți reîncărca bateriile și astfel încât să nu-ți lași clienții să aștepte prea mult să le vină rândul chiar dacă se prelungește consultația de dinainte.

Instruiește-ți echipa cu care lucrezi astfel încât să poți delega sarcini cu încredere, estimează durata sarcinilor în funcție de performanța din trecut și fii flexibil(ă) în gestionarea neprevăzutului.

Pe lângă acestea, e recomandată alocarea timpului și pentru a te pune la curent cu noutățile domeniului, a participa la evenimente din această zonă și a investi în evoluția ta ca medic veterinar și evoluția cabinetului tău ca afacere.

Fluxul de numerar

Pentru cabinetul tău veterinar trebuie să poți monitoriza încasările pentru serviciile oferite clienților dar și costurile tale cu echipamentele și consumabilele necesare. Astfel, vei putea determina oricând dacă afacerea ta se află sau nu pe profit.

Monitorizarea încasărilor te ajută să vezi și popularitatea diverselor servicii oferite în cadrul cabinetului tău. Vei putea stabili astfel ce servicii consumă mai multe resurse comparativ cu valoarea pe care o au pentru cabinet și care merită oferite în continuare.

Bineînțeles, abia am atins unele dintre cele mai comune atribuții ale managerului unui cabinet veterinar. În realitate, toate acestea au un grad de complexitate și o dificultate mai mare.

Partea administrativă ocupă foarte mult timp, resursă care în mod obișnuit e deficitară, și nu toți medicii veterinari cu un cabinet propriu pot să-și ia în echipă un manager cu experiență și cu o înțelegere profundă a activităților unei astfel de afaceri.

De aceea, vrem să-ți propunem Calendis Business: aplicația completă pentru programări și managementul businessului.

Nicio aplicație nu va înlocui vreodată un manager competent, însă îi poate fi de folos în a reduce timpul necesar pentru îndeplinirea unor atribuții.

Pentru cabinetele veterinare, Calendis este de ajutor în:

  • Gestionarea programărilor printr-un calendar interactiv, accesibil și de pe telefon, astfel încât programul pe o anumită zi să fie vizibil oricând e nevoie
  • Rapoarte centrate pe încasări, specialiști, programări, clienți și servicii care ajută la monitorizarea activității cabinetului
  • Înregistrarea încasărilor astfel încât o evidență clară a acestora să fie mereu disponibilă
  • Comunicarea cu clienții prin SMS-uri și email-uri trimise automat acestora, reamintindu-le detaliile programărilor

Fă-ți cont Calendis Business pentru cabinetul tău și spune-ne ce părere ai.

By | 2018-03-26T09:58:09+03:00 ianuarie 16th, 2018|Educativ|0 Comments
UA-48482636-5