The Barber Shop Event

Luna trecută echipa Calendis a avut plăcerea de a participa la evenimentul de inaugurare al celui de-al doilea barber al partenerilor noștri The Barber Shop iar pe data de 10 octombrie, ne așteaptă o seară inedită la Rehab College Bar, unde vom asista la primul Barber Show.

The Barber Shop reprezintă ideea îndrăzneață a clujeanului Dragoș Negru, de a le oferi și bărbaților un loc de răsfăț, pe o piață dominată de saloane dedicate preponderent reprezentantelor sexului frumos.

The Barber Shop este locul în care bărbieritul este ridicat la rangul de artă, simbolul desăvârșit al masculinității iar o vizită la salon se dorește a fi mai mult decât un ritual de îngrijire. Pe cei care calcă pragul salonului îi așteaptă o adevărată exeriență a unui barbershop autentic, în care gentlemanii beneficiază de un tratament complet, pe gustul fiecăruia dintre ei.

“Pe lângă experiența unui barbershop autentic, oferim cafea, whiskey, vin, bere, suc, toate acestea fiind incluse în prețul tunsului, bărbieritului sau a pachetului complet. Servicile pe care le vom oferi sunt complete, de la întreținerea bărbii sau ras complet, până la frizură și tuns. De asemenea, clienții vor putea apela la noi și pentru programări în cazul unor evenimente speciale” – spune Dragoș.

Iar când vorbește de programări, se referă la programări inteligente, desigur. De ce? Pentru că The Barber Shop se numără printre primii utilizatori ai platformei de management eficient Calendis.

Cu ajutorul Calendis, echipa The Barber Shop reușește să își eficientizeze munca pentru că grijile legate de programări suprapuse, informații pierdute sau agendă supraîncărcată și greu de organizat dispar. De asemenea, reușesc să urmărească creșterea fluxului de clienți pe măsură ce business-ul lor crește, cu ajutorul rapoartelor detaliate pe care Calendis le oferă, atât despre clienții noi, cât și despre gradul de ocupare al fiecăruia dintre angajați.

“Calendis ne-a ușurat munca cu programările și ne-a făcut mai ordonați. Programările noastre nu se mai suprapun și am câștigat un respect mai mare din partea clienților” – Dragoș Negru, manager The Barber Shop

Este o adevărată plăcere să împărtășim experiența dezvoltării acestei afaceri smart și credem în succesul ei alături de Calendis. De aceea, vă așteptăm sâmbătă, 10 octombrie, la The Barber Show, pentru o demonstrație inedită de tehnică, talent și pasiune, dar și o mulțime de premii și surprize pentru voi!

By | 2017-06-08T15:24:35+03:00 octombrie 9th, 2015|Evenimente|0 Comments
UA-48482636-5